Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu cei din municipiu au depistat un bărbat de 31 de ani, din județul Sălaj, pe strada Mărului, în timp ce transporta 17 acumulatori auto uzați, fără a deține dreptul de a cumpăra, transporta sau comercializa deșeuri periculoase.
Trei migranţi, ascunşi printre acumulatori auto, într-un compartimentul de marfă al unui TIR, au fost descoperiți la Nădlac.
Local
A fost transmis RO-Alert pentru unitățile administrativ teritoriale vizate de avertizări.
Local
Aflat pentru prima dată la Arad, Sorin Stanciu s-a declarat onorat să le fie alături jurnaliştilor arădeni.
1
Local
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de ploi şi vijelii, valabilă până joi dimineaţa în 18 judeţe din Muntenia, Banat, Transilvania, Oltenia şi Crişana.
Local
Un accident rutier s-a petrecut miercuri după-amiază, în jurul orei 18, pe Drumul Național 7, pe raza localității Săvârșin. Primele informații arată că două persoane au rămas încarcerate.
Mapamond
Ministrul de finanţe al Israelului, Bezalel Smotrich, descris de EFE drept colonist de extrema dreaptă, a propus, miercuri, crearea unei aşezări ilegale în Cisiordania ocupată pentru fiecare ţară care recunoaşte unilateral statul palestinian, după anunţurile în acest sens făcute de Spania, Irlanda şi Norvegia.
1
Mapamond
Norvegia, Irlanda şi Spania şi-au anunţat miercuri deciziile coordonate de a recunoaşte oficial Palestina de la 28 mai în speranţa de a determina şi alte ţări să procedeze la fel, într-un moment în care soluţia a două state este „în pericol” în plin război în Fâşia Gaza, relatează AFP.
Local
Modernizarea drumului Seleuş-Şicula face parte din mega-proiectul de modernizare a drumurilor din nordul judeţului.
România
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că România nu va trimite combatanţi în Ucraina.
2
Local
Oamenii legii au descoperit substanțe de protecție a plantelor depozitate necorespunzător și uleiuri uzate care ar fi trebuit neutralizate.