ARAD. „Guvernul aerian USL umflă preţurile din zbor”, afirmă, ironic, senatorul Traian Igaş, referindu-se la la achiziţionarea unui avion pentru demnitari. Deşi premierul Victor Ponta a evaluat preţul acestuia la zece milioane de euro, a ajuns în Parlament la 56 de milioane de euro!
Primarul Gheorghe Falcă critică un comunicat informal apărut în mediul electronic şi asumat de USL prin care susţine edilul-şef că „se încearcă în mod lamentabil o minimizare a efectelor nocive a noilor măsuri de creștere a taxelor de către guvern. Comunicatul este ilustrat astfel: o figură porcină pe post de pușculiță - oare pe cine reprezintă nesătulul animal? - și mai multe monede așezate în trepte – fără îndoială figurând creșterea accelerată a taxelor”.
Creditele acordate prin programul „Prima Casă” doar în lei ar urma să-i afecteze pe toţi tinerii.
ARAD. Comentând decizia CCR privind neconstituţionalitatea legii privind statutul parlamentarilor, deputatul Mihai Calimente a declarat că, în mod evident, Curtea Constituţională acţionează la comanda politică a lui Traian Băsescu.
ARAD. Senatorul Traian Igaş consideră inadmisibilă modificarea actualei Constituţii prin încălcarea ei, respectiv printr-un referendum al cărui prag de participare este stabilit arbitrar de către majoritatea parlamentară.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat sâmbătă, în Serbia, un aliat tradițional al Moscovei, cu omologul său Aleksandar Vucic despre energie, securitate și Uniunea Europeană, în contextul în care Ucraina încearcă să își consolideze sprijinul internațional pe fondul intensificării atacurilor rusești, informează EFE.
Mapamond
Iranul a condiționat sâmbătă redeschiderea Strâmtorii Ormuz de acordarea unor compensații din partea Statelor Unite pentru presupuse încălcări ale memorandumului de înțelegere convenit în iunie, în timp ce Republica Islamică și Omanul avansează în negocierile pentru stabilirea unei noi rute de navigație pe această cale navigabilă strategică, informează EFE.
Mapamond
Kievul și Bruxelles-ul încearcă să atragă Tbilisi într-un nou conflict armat cu Rusia, a declarat sâmbătă Ministerul rus de Externe, cu ocazia marcării războiului din 2008 din Georgia și a tensiunilor nerezolvate dintre statul georgian și republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud, informează EFE.
2
UT Arad
Noul portar al UTA-ei, Marcio Rosa, a semnat astăzi contractul cu clubul arădean și vorbește despre primele impresii după sosirea la Arad, motivele pentru care a ales UTA, experiența de la Campionatul Mondial și obiectivele sale în România.
1
România
Ministerul Apărării Naționale (MAp) precizează, în legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei sâmbătă, în jurul orei 8:20, în proximitatea frontierei cu România, că sistemele de supraveghere radar ale sale nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
3