Tinerii acuzaţi că ar fi violat o adolescentă la Şiştarovăţ susţin că fata ar fi venit de bunăvoie cu ei şi le-ar fi cerut bani pentru serviciile sexuale.
BUCUREŞTI. Înfăţişare în cazul Trifa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La înfăţişarea de astăzi va fi prezent doar unul dintre cei doi acuzaţi că l-ar fi omorât pe Traian Trifa, fiul judecătorului Ioan Trifa.
Ştiri sportive
Naționala României va juca în Grupa D la Cupa Mondială de fotbal din 2026, dacă se va califica, iar adversarele sale vor fi Statele Unite, Paraguay și Australia, potrivi tragerii la sorți efectuate, vineri, la John F. Kennedy Center for the Performing Arts din Washington DC.
Mapamond
Mii de elevi din Germania au protestat vineri în mai multe orașe din țară împotriva planurilor guvernului privind un nou serviciu militar voluntar, relatează dpa.
Local
PÂNCOTA. Un tânăr de 24 de ani, din Pâncota, a ajuns în spatele gratiilor, după ce a furat un telefon mobil dintr-un parc din oraș.
Local
Polițiștii au identificat autorii unor furturi comise la o firmă din Ghioroc, de unde au dispărut 600 de litri de motorină și sute de kilograme de cupru.
Local
Clădirea monument istoric va fi mansardată şi apartamentată, urmând a căpăta funcţiunea de birouri şi apart-hotel.
1
Local
O expoziție dedicată Crăciunului îi așteaptă pe arădenii curioși să vadă globuri fragile, figurine zâmbitoare și ornamente care au decorat casele românilor de-a lungul generațiilor.
1