Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat miercuri acordul încheiat între partenerii Ucrainei din UE și Ungaria pentru ca premierul ungar încă în funcție, Viktor Orban, să-și ridice veto-ul față de ajutorul financiar de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei de UE, dar a insistat că următorul obiectiv al țării sale este realizarea de progrese în negocierile de aderarea la UE, astfel încât Ucraina să se alăture cât mai curând blocului comunitar, consemnează agențiile AFP și EFE.
Ursula von der Leyen: R. Moldova a ales un „viitor european”, în pofida „tacticilor hibride” ruseşti
Republica Moldova a demonstrat că doreşte un „viitor european”, a declarat luni preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o primă reacţie la rezultatele referendumului desfăşurat duminică şi în care o uşoară majoritate a moldovenilor a votat în favoarea aderării la UE, potrivit Reuters şi EFE.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
Local
Landisa Garden Center, de pe Calea Aurel Vlaicu, a găzduit joi, 6 august, un concert al Orchestrei Johann Strauss Modern, dirijată de Constantin Tălmaciu.
România
Moody's a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze finanțele publice și să reducă cheltuielile, a afirmat președintele Nicușor Dan, după ce agenția internațională de evaluare financiară a menținut vineri ratingul atribuit țării noastre la „Baa3”.
1
România
Reconfirmarea ratingului suveran al României de către Moody's și recunoașterea progreselor fiscale realizate reprezintă un semnal extrem de important pe care am dorit să îl transmitem piețelor și investitorilor, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
1