
Nu mai puţin de 44 de locuri a coborât tenismenul arădean Marius Copil în ierarhia ATP, dată publicităţii în această săptămână! Acest picaj vertiginos se datorează prestaţiilor mai puţin reuşite, faţă de sezonul trecut, înregistrate pe hardul din Australia. Copil a ajuns astfel pe locul 214, cel mai bun român fiind Adrian Ungur, clasat pe poziţia 183.
Local
Despre revitalizarea Aradului vorbește consilierul local Dorian Curcanu, explicând importanța unei renașteri a zonei centrale.
Local
A pariat 1.000 de lei pe un meci de fotbal și a câștigat 3.047. Când s-a dus să-și încaseze banii i s-a spus că fuseseră deja retrași.
2
Local
Cel mai intens weekend cultural al anului, cel al deschiderii oficiale a proiectului „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii” - își... întinde evenimentele și în Arad.
Local
În cadrul târgului vor avea loc întâlniri între agenții economici și studenții UAV menite să creeze conexiuni între piața muncii și viitorii absolvenți.
Local
Pompierii arădeni intervin în aceste momente la Șicula, unde acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări.
Local
Despre proiectele de investiții din municipiu și județ, sprijinul primit de la București dar și despre noua sesiune parlamentară, cu deputatul PNL Arad, Sergiu Bîlcea, președintele Organizației PNL Municipiul Arad.
1