Adrian Marţian a fost adus de Adrian Falub să negocieze cu Giovanni Catanzariti o eventuală implicare la club.
Performanţa cere sacrificii. De la această lozincă pleacă campionul de ieri, antrenorul de azi, Adrian Jigău, în munca pe care o desfăşoară la secţia de haltere a CS Municipal.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a acuzat PDL că s-a înconjurat de personaje cu "viziuni fasciste", una fiind vicepreşedintele Fundaţiei Creştin Democrate, Adrian Papahagi, candidat într-un colegiu din Cluj-Napoca pentru Camera Deputaţilor pe listele ARD.
SLATINA. La finalul meciului de azi, cu FC Olt Slatina, antrenorul UTA-ei, Adrian Falub era destins, căci doar era la prima victorie din acest campionat. Iar echipa sa a făcut o primă repriză foarte bună, la capătul căreia a marcat iar victoria a venit mai simplu.
ARAD. Preşedintele organizaţiei municipale PNL Arad, Florin Galiş, a devenit „victimă colaterală” în „telenovela”drumului Arad- Şiria, fiind atacat, ca director ARR, de către secretarul general al PDL Arad, Adrian Ţolea.
Local
Mai multe tentative de fraudă prin email sub identitatea unor bănci din România au fost raportate la DNSC.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial.
ARADON Sport local
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
România
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
România
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
1
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.