Pierderea auzului poate varia în intensitate de la ușoară la severă și poate afecta una sau ambele urechi. Simptomele pot influența semnificativ viața de zi cu zi, iar identificarea timpurie este esențială pentru a lua măsurile necesare. Iată o dezvoltare detaliată a simptomelor comune asociate pierderii auditive:
Mapamond
Un reporter al postului de ştiri Al Jazeera din Qatar a fost ucis într-un atac israelian cu dronă în Fâşia Gaza, transmite dpa.
Advertorial
Iluminatul a devenit, în ultimii ani, unul dintre cele mai importante elemente în amenajarea unei locuințe. Nu mai este vorba doar despre a avea suficientă lumină, ci despre modul în care aceasta influențează starea de spirit, confortul și funcționalitatea fiecărui spațiu.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2 a NASA se pregătesc de revenirea pe Pământ după zborul care i-a purtat în jurul Lunii, survolând fața ascunsă a satelitului natural al Terrei, ocazie cu care au vorbit despre emoțiile pe care le-au trăit în cursul misiunii, în timpul primei lor conferințe de presă din spațiu, ce a avut loc miercuri, transmite joi Reuters.
Local
Doi tineri de 25 și 28 de ani, din Nădlac, au fost reținuți de polițiști după ce au furat mai multe bunuri dintr-o curte și dintr-o mașină.
Local
Inspectoratul de Situații de Urgență recomandă câteva măsuri minimale pentru prevenirea incendiilor la obiective de cult.