Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) ocupă poziţia cinci la nivel naţional, în clasamentul general (din douăsprezece universităţi prezente) și 786 la nivel mondial (dintr-un total de 1032 de universităţi ierarhizate, din 85 de ţări), conform datelor Rankingului internațional RUR2022, recent publicate. Același clasament plasează UVT pe locul trei național, pentru dimensiunea rezultatelor cercetării.
In lumea modei exista o multitudine de mituri, multe chiar exagerate. Chiar si cei mai mari specialisti in fashion si tendinte afirma ca, cele mai bune tinute sunt cele care se potrivesc pe deplin purtatorului si care ii pun personalitatea in evidenta, fara niciun pic de efort. Asta inseamna ca nu trebuie sa te imbraci scump sau cu piese stralucitoare, ca sa-i poti exclipsa pe cei din jurul tau prin simpla ta prezenta care-i va incanta vizual.
Local
Liceul Teoretic Adam Müller Guttenbrunn are porțile deschise și pentru elevii români care nu vorbesc limba germană.
Advertorial
Există o diferență fundamentală între un computer care lucrează pentru tine și unul care ține pasul cu tine. Laptopurile de gaming au apărut tocmai din această nevoie - aceea de a avea o mașinărie mobilă capabilă să susțină sarcini intensive fără să clipească, fie că vorbim de randări 3D, editare video sau sesiuni competitive de ore întregi.
România
Rezultatele extragerilor din data de 09-07-2026 sunt următoarele:
România
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a confirmat joi că procurorii militari i-au pus sechestru pe avere, inclusiv pe conturile bancare, în dosarul penal în care este acuzat de contrabandă în legătură cu achiziționarea unui elicopter din Marea Britanie.
1
Local
Se va acţiona la nivel terestru, numai pe timp de noapte, în zonele cu vegetaţie.