Şapte curse aeriene care ar fi trebuit să aterizeze sau să decoleze, luni dimineaţă, pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca sunt afectate de ceaţă, unele având întârzieri între patru şi opt ore, altele fiind anulate sau redirecţionate spre alte aeroporturi.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a semnat miercuri autorizaţia de construire pentru lucrările de deviere a râului Someş în vederea finalizării noii piste a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca. Valoarea lucrărilor se ridică la 59,5 milioane de lei.
ARAD. Vânt puternic, ploaie și mulți cai putere pe Aeroportul din Arad. Puțini spectatori însă din cauza condițiilor meteo, dar adevărații pasionați ai vitezei au fost acolo, la ultima etapă din cadrul Drag Racing 2012, curse de accelerare auto şi moto pe clasica distanţă de 402 m.
ARAD. Activitatea pe Aeroportul Arad a fost grav afectată de ceaţa care s-a aşezat miercuri dimineaţa pe mai toate judeţele din vestul ţării.
ARAD. O firmă din Brașov mută balizajul de pe aeroport, timp în care Consiliul Județean speră să-și recupereze investiția în Tribunal.
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Local
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Local
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
Local
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.
Local
Duminică, 8 noiembrie 2026, sunt celebrați Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, considerați conducători ai cetei îngerilor.
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
2
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.