Agenții economici care vor intra într-un conflict vor fi obligați să parcurgă în prima fază pașii medierii.
ARAD. Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad a transmis peste cinci mii de notificări agenților economici.
ARAD. Conducerea Secţiei Garzii Financiare Arad i-a atenţionat pe operatorii economici că în perioada următoare se vor intensifica controalele în mod special pentru a se verifica utilizarea caselor de marcat.
ARAD.Falşi „agenţi pentru reforma sănătăţii” încearcă să-i momească pe arădeni cu oferte de nerefuzat.
ARAD. Marin Crişan, preşedintele patronatului arădean, a demarat o serie de acţiuni pentru mediul economic.
Local
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, acuză PSD că încearcă să rescrie istoria politică recentă și că se comportă „ca un partid fără nicio responsabilitate în întârzierea Legii salarizării”.
Local
Un bărbat din județul Arad a fost arestat preventiv după ce, din 2022 și până în urmă cu câteva zile, și-a violat în mod repetat fiica minoră.
Local
Un tânăr de 23 de ani, din Vinga, lăsat fără permis de polițiști pentru conducere agresivă, a fost prins de două ori la volan - luna trecută și astăzi.
Local
Un tânăr de 18 ani, care se afla într-o mașină alături de doi copii, a făcut accident, beat fiind și conducând fără permis, iar apoi a plecat acasă. Polițiștii l-au reținut pentru mai multe infracțiuni.
Local
Ultimele modernizări realizate la Biblioteca Județeană Arad reprezintă cea mai importantă intervenție asupra clădirii, de la construirea ei.
Local
Documentația prevede amenajarea unui lăcaș de cult, a unei case parohiale, a unei grădinițe și a unui centru socio-cultural pe strada Agricultorilor.
Local
Relicva Sfântului Francisc de Assisi, adusă pentru prima dată în România, va ajunge în județul Arad la începutul lunii august. Credincioșii vor putea să i se închine atât la Chișineu-Criș, cât și în municipiu, în perioada 5-7 august.