Vânzarea liberă a terenurilor este condiţionată de reguli stricte pe care proprietarii trebuie să le respecte.
Întâlnirea elevilor de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară cu Valentin Voicilă, o personalitate a culturii arădene.
ARAD. Doar o parte din primăriile din regiune au semnat cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice protocoale pentru încasarea impozitului pe venitul agricol.
ARAD. O firmă din Timiş va amenaja drumuri agricole la Tîrnova. Trei firme s-au luptat pentru obţinerea, la licitaţie, a contractului de lucrări pentru proiectare şi execuţie „Amenajare drumuri agricole în Comuna Tîrnova, judeţul Arad”.
PDL va depune o iniţiativă legislativă aparţinând senatorului Traian Igaş, care spune că, prin aceasta doreşte „corectarea celui mai mare prejudiciu adus agriculturii de către guvernul socialist”.
România
Prim-vicepreședintele PNL, Dan Motreanu, afirmă că sprijinul pentru învestirea unui guvern poate fi negociat doar transparent, prin noi consultări convocate de șeful statului și printr-o înțelegere scrisă, bazată pe principii, „nu pe negocieri făcute pe picior”. Secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, a declarat că „guvernul trădării” a căzut, iar PNL cere președintelui Nicușor Dan să convoace consultările conform Constituției.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni seară, după votul Parlamentului de respingere a învestirii guvernului Adrian Veștea, că se așteaptă ca în următoarele zile președintele Nicușor Dan să cheme partidele la consultări la Palatul Cotroceni pentru a desemna un nou premier.
Local
Guvernul propus de Adrian Veștea a picat la votul Parlamentului. Deputații și senatorii arădeni ne oferă primele reacții.
România
Parlamentarii UDMR vor părăsi sala în momentul votului din plenul reunit cu privire la învestirea guvernului lui Adrian Veștea, a declarat, luni seara, liderul formațiunii, Kelemen Hunor.
1
România
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, luni, în ședință comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Adrian Veștea.
Ştiri sportive
Atacantul argentinian Lionel Messi a devenit, luni, golgheterul all-time al Cupei Mondiale de fotbal, după ce marcat ambele goluri ale partidei câştigate de campioana mondială în faţa Austriei cu scorul de 2-0, la Dallas, în Grupa J a turneului final din America de Nord, a anunţat FIFA.
România
Președintele AUR, George Simion, a declarat, luni, după discuțiile cu premierul desemnat că, „în acest moment”, parlamentarii AUR nu au mandat să voteze Guvernul Veștea.
România
Președintele USR, Dominic Fritz, susține că Adrian Veștea va ajunge premier „doar pupând inelul lui Simion” și se întreabă cum poate crede cineva că AUR luptă împotriva sistemului, când acest partid „se reconciliază cu constructorul sistemului”.
3