ARAD.APIA a încheiat un protocol pentru a facilita digitalizarea parcelelor.
ARAD. Proiectele finanţate prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 (PNDR) aduc până în acest moment în economia naţională peste 4 miliarde de euro.
ARAD. Beneficiarii rentei viagere agricole se pot prezenta pentru vizarea carnetelor de rentier începând cu data de 1 martie 2012.
ARAD. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul judeţean Arad a autorizat la plata în avans pentru campania 2011 un număr de 24.052 cereri de plată, dintr-un număr total de 24.496 cereri depuse de fermierii care au solicitat sprijin financiar pe unitatea de suprafaţă în anul 2011. Fermierii beneficiază de 42 euro/ha la un curs de 4.3575 lei /euro.
ARAD. Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a publicat pe pagina de internet, www.apdrp.ro, raportul de Selecţie al proiectelor în cadrul sesiunii desfăşurate în perioada 1 – 31 martie 2011 pentru Măsura 123 „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”.
Local
Biletele au fost alocate pentru Seria 8, cu începere din 17 august, şi acoperă 22 de staţiuni din toată ţara.
Local
Trei incendii au izbucnit, joi după-amiază, aproape în același timp în județul Arad. Pompierii acționează la un incendiu de locuință în Ilteu și la alte două incendii de vegetație uscată, în Neagra și în zona Ineu.
Local
Două avertizări nowcasting Cod Portocaliu au fost emise joi după-amiază pentru o mare parte a județului Arad. Fenomenele prognozate includ ploi torențiale, vijelii și grindină, iar autoritățile au transmis mesaje RO-Alert în toate localitățile vizate.
România
Înalta Curte de Casație și Justiției a respins, joi, contestațiile și a dispus începerea judecății pe fond în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat, alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra, de acțiuni împotriva ordinii constituționale.
Local
Chiar și în zilele caniculare, patronii „nesătui” ai firmelor de transporturi au supraîncărcat camioanele care circulau pe drumurile județene.
Local
Concurenții Festivalului Internațional de Șah Arad au ieșit miercuri seara din sala de concurs și au jucat în fața publicului, în cadrul tradiționalului Street Chess, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale competiției.
Local
Lucrările la noua prosectură se apropie de finalizare, anunță cei de la Consiliul Județean Arad.
România
Ministerul Energiei face apel la consumatorii casnici, companii, instituții publice și prosumatori să contribuie, prin măsuri voluntare, la reducerea consumului de energie electrică în intervalul orar 19:00-23:00, până la data de 31 august 2026, în contextul valorilor extrem de scăzute înregistrate de debitul Dunării.