ARAD. Cea de a 23-a ediţie a târgului Agromalim stă să înceapă. Ultimele detalii se pun la punct pentru ca atât vizitatorii cât şi expozanţii să se bucure de cele mai bune condiţi, totul ca în weekendul ce va urma – 6 – 9 septembrie, Aradul să poată găzdui unul dintre cele mai mari târguri de profil.
ARAD. Agricultorii din întreaga ţara se pregătesc de cel mai mare eveniment din vestul ţării: Târgul internaţional Agromalim. Cu o tradiţie de peste 22 de ani, târgul va aduce şi în acest an ultimele noutăţi din agricultură, agronomie şi industrie alimentară.
ARAD. Ediţia din acest an a târgului internaţional de agricultură şi alimentaţie a fost deschisă chiar de ministrul Valeriu Tabără.
ARAD. Ajuns la cea de a 22-a ediţie, târgul Agromalim se anunţă a fi un record în ceea ce priveşte vizitatorii şi expozanţii.
ARAD - Timp de patru zile arădenii, agenţi economici şi persoane fizice, pot vizita expoziţia anuală de animale şi produse agricole.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie, precizând că decizia privind participarea României va fi luată în urma consultărilor cu partenerii americani.
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
2
România
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.
Local
O traficantă de droguri din Arad, concubina unui alt traficant, care în 2024 a fugit de polițiști și a lovit două mașini ale Direcției de Operațiuni Speciale, a fost condamnată la închisoare.
2
Mapamond
Guvernul comunist din Cuba a decis vineri o serie de măsuri prin care încearcă să continue activitatea economică în ciuda embargoului petrolier impus tot mai strict de Statele Unite, după ce au preluat controlul asupra livrărilor de ţiţei din Venezuela, semnalează AFP şi dpa.
Ştiri sportive
Sâmbătă s-au dat primele cinci titluri la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, de la Milano-Cortina, campionii câștigând în premieră medalia olimpică de aur. Elvețianul von Allmen a luat primul titlu pus în joc, la coborâre. Italia, Japonia și Norvegia au câte o medalie din fiecare metal.