aradon.ro Web analytics


Maraton fotbalistic miercuri după-amiază în Sala Sporturilor din Arad. Patru echipe de old-boys alcătuite din foşti jucători ai Aradului l-au comemorat pe Jonny Brosovszky.
Finalul unei seri dedicate sportului arădean a aparţinut sportului rege, fotbalul. Preşedintele AJF Arad, Dorel Cura, împreună cu colaboratorii dumnealui, directorul general Gabor Biro, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri, Claudiu Tripa şi preşedintele Comisiei de Copii şi Juniori, Ionuţ Leac, au înmânat premiile secţiunii fotbal judeţean 2012.

ARAD. Comisia de Disciplină din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad a luat, joi, o decizie istorică. 12 grupări fotbalistice au fost penalizate cu câte 2 (două) puncte în clasament, pentru neachitarea datoriilor, conform art. 85.1, litera c şi art. 43.4, litera c din ROAF.
ARAD. Comisia de Disciplină a AJF Arad, condusă de Flavius Domide, nu a avut milă pentru bătăuşii de la Zăbrani. Pentru lovirea arbitrului Alin Deac – reţinut şi el de la delegări pentru o perioadă nederminată de către CJ Arbitri – Mîţ Florin a primit 24 etape de suspendare, Alin Moţ, 20 etape, iar Dănuţ Miţiţi, 16 etape.
SZEGED. Aradul a fost foarte bine reprezentat, luni seară, la festivităţile prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Regionale Regească din Ungaria, regiunea Csongrad. Delegaţia arădeană i-a avut în frunte pe viceprimarul Levente Bognar, directorul DJST, Alexandru Meszar, preşedintele AJF, Dorel Cura şi responsabilul cu relaţiile internaţionale din cadrul AJF, Gheorghe Vaczi.

Local

Traficanți de cristal „scoși de pe piață” de DIICOT Arad
Polițiști Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a șapte persoane – șase bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 16 și 56 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, complicitate la trafic de droguri de mare risc, efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, fără drept și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept.

Local

CTP Arad și nesimțirea dusă la rang de artă
O femeie care era să fie târâtă de tramvai, în Grădiște, nu ar fi călcat pe... treapta care trebuie.

România

Bolojan afirmă că, în lipsa eficientizării administraţiei locale, se va ajunge la reducerea numărului de comune
Premierul Ilie Bolojan a declarat că, în lipsa unor măsuri de eficientizare a administraţiei publice locale, se va ajunge la reducerea numărului de comune.

ARADON Sport local

Invitaţi la lotul naţional de box

UT Arad

UTA, la patru puncte de play-off!

Local

FOTO | Campionii roboților: trei echipe din Arad merg la naționala de robotică
Delta Force (Liceul Național de Informatică), Harambe Cartel („Moise Nicoară”) și BIT-MO (CN „Preparandia D. Țichindeal”) au reușit să se califice la etapa națională a concursului FIRST Tech Challenge.

Mapamond

Serghei Lavrov nu vede niciun motiv de entuziasm cu privire la presiunea exercitată de Trump asupra Europei și Ucrainei
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că nu există niciun motiv de entuziasm în legătură cu presiunea exercitată de președintele american, Donald Trump, asupra Europei și Ucrainei, deoarece mai este mult de parcurs în discuțiile privind pacea în Ucraina, a relatat RIA marți, preluată de Reuters.

Local

92 de ani de la moartea lui Vasile Goldiș
Pe 10 februarie 1934 murea, la Arad, Vasile Goldiș, probabil cel mai important om politic pe care l-a dat Aradul. La înmormântarea sa au participat aproximativ 20 de mii de persoane. 1

România

Transparency International: România rămâne printre ultimele trei state din UE în clasamentul Indicelui de Percepție a Corupției
Corupția se agravează la nivel global, inclusiv în democrațiile consolidate, pe fondul unui declin al leadershipului, arată Indicele de Percepție a Corupției (IPC) 2025, lansat marți de Transparency International.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.