O mare parte dintre locurile de muncă vacante aflate în evidenţele AJOFM Arad sunt din acest domeniu.
ARAD. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă avertizează că-i va sancţiona contravenţional pe agenţii economici care nu respectă prevederile legale ale art.10, art.15, art.21, art.41 alin.(2), art.50, art.113 lit.h), lit.i), lit.j), lit.k) lit.l) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările aduse prin Legea 250/2013 şi din H.G. nr. 174/2002 - Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002.
Ineuanilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă le va fi mult mai uşor să aibă acces la astfel de informaţii. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad a decis să redeschidă punctul de lucru de la Ineu, după ce fusese închis în 2010.
Arădenii care sunt în căutarea unei slujbe vor beneficia de un card european.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad va organiza la începutul lunii viitoare un seminar cu tema „Promovarea serviciului public de ocupare”.
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
Mapamond
Iranul nu va renunța la îmbogățirea uraniului, subiect de conflict cu SUA, „chiar dacă ni se va impune un război”, a declarat duminică șeful diplomației iraniene, la două zile după negocieri cu Washingtonul asupra programului său nuclear, informează AFP.
România
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.
Local
O traficantă de droguri din Arad, concubina unui alt traficant, care în 2024 a fugit de polițiști și a lovit două mașini ale Direcției de Operațiuni Speciale, a fost condamnată la închisoare.
Mapamond
Guvernul comunist din Cuba a decis vineri o serie de măsuri prin care încearcă să continue activitatea economică în ciuda embargoului petrolier impus tot mai strict de Statele Unite, după ce au preluat controlul asupra livrărilor de ţiţei din Venezuela, semnalează AFP şi dpa.
Ştiri sportive
Sâmbătă s-au dat primele cinci titluri la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, de la Milano-Cortina, campionii câștigând în premieră medalia olimpică de aur. Elvețianul von Allmen a luat primul titlu pus în joc, la coborâre. Italia, Japonia și Norvegia au câte o medalie din fiecare metal.
România
România își asumă o responsabilitate strategică în calitate de cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană și are misiunea de a crește producția pentru a scădea prețurile acasă și a contribui la protejarea regiunii împotriva utilizării prețurilor la energie ca armă de șantaj politic, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
3