Președintele rus Vladimir Putin a introdus luni în legislație conceptul de „genocid împotriva poporului sovietic” comis în timpul Marelui Război Patriotic, cum numește Rusia al Doilea Război Mondial, înainte de aniversarea pe 9 mai a 80 de ani de la victoria Armatei Roșii asupra Germaniei naziste, relatează agenția EFE.
Tunelurile construite pentru a-i adăposti pe londonezi în timpul bombardamentelor Germaniei din cel de-Al Doilea Război Mondial vor fi transformate într-o nouă atracţie turistică, cea mai mare din capitala britanică din ultimii ani, potrivit companiei care a cumpărat acea reţea extinsă de pasaje, informează Reuters.
ARADON Sport local
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
România
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
România
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
3