Fost, vreme de doar două săptămâni, director executiv la FCM UTA, Marian Spiru pune „degetul pe rană”.
Am avut conducători de club care au încercat să se împotrivească „vântului” şi să ceară schimbarea lui „Corleone” din fruntea fotbalului românesc, sfârşind udându-şi pantalonii.
Nebăgată în seamă, ori, mai rău, „condamnată” drept principală candidată la retrogradare, echipa de fotbal CSU „Vasile Goldiş” Arad şi-a văzut de „sărăcie” în linişte, călăuzită (şi) după zicala: „Să nu te-ntinzi mai mult decât ţi-e plapuma”.
Ionuţ Chirilă şi-a pierdut încrederea fanilor. Soclul pe care a fost ridicat de naivii suporteri, aceeaşi care au fost „orbiţi”, la vremea respectivă, de un Ion Moldovan, Ilie Stan ori Radu Nunweiller, se clatină serios.
Aradul nu se poate încadra în cadrul clişeului, excepţia de la regulă, când vine vorba despre declinul sportului arădean din 2008. În ceea ce ne priveşte, un an secetos în performanţe, dar bogat în insuccese şi ştiri care anunţau „decesul” unor ramuri sportive.
Local
ARAD. Defilări militare, momente solemne și aplauze au marcat, duminică, în centrul Aradului, ceremonia organizată cu ocazia Zilei Victoriei în Europa, Zilei Uniunii Europene și Zilei Independenței Naționale a României.
Mapamond
Nava de croazieră MV Hondius, unde a fost detectat un focar de hantavirus, a ajuns duminică dimineața pe insula spaniolă Tenerife din Canare, înainte de evacuarea imediată a peste 100 de pasageri și membri ai echipajului, relatează AFP.
ARADON Sport local
Unirea Sântana și Progresul Pecica au pus adversarii la respect. Viitorul Arad, la a șasea înfrângere consecutivă!
România
Categoria I a jocului Loto 6/49 înregistrează un report de peste 21,8 milioane de lei (peste 4,14 milioane de euro), în timp ce reportul cumulat la Noroc depășește 6,26 milioane de lei (peste 1,18 milioane de euro), informează Loteria Română.
România
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 s-a produs duminică, la ora locală 1:50, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
UT Arad
JIBOU. Old Boys UTA „Bătrâna Doamnă” a făcut spectacol într-un joc demonstrativ cu reprezentanta județului Sălaj, încheiat cu un 4-4…ca la teatru. Pe lista marcatorilor și-au trecut numele Toderaș, Dobre, Fricățel și Chiș.
Ştiri sportive
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a declarat, sâmbătă seara, după ce a învins-o pe belarusa Arina Sabalenka, liderul mondial, în trei seturi, cu 2-6, 6-3, 7-5, în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 7.228.080 de euro, că și-ar putea amâna retragerea din activitate.