aradon.ro Web analytics


Hulit, la începutul primului său mandat de primar, Gheorghe Falcă ţine să arate, prin fapte, nu vorbe, că îi pasă de sportul arădean. Trecem peste multitudinea de exemple, pe care le avem la îndemână, de sprijin financiar şi nu numai în organizarea unor evenimente interne şi internaţionale, care au ridicat cota Aradului sportiv, rezumându-ne în a puncta (doar) ţintele administraţiei locale în 2010, la capitolul infrastructură.
După Revoluţie a fost (cam) singura grupare care a oferit clipe memorabile, inegalabile pentru sportul arădean. Şi a adus cele mai multe trofee naţionale. În ultimele trei sezoane a trecut de faza grupelor în competiţia europeană inter-cluburi. Şi tot de atunci, la fiecare început de an, Aradul are parte de un adevărat regal baschetbalistic. „Vinovate”, de toate acestea, sunt fetele de la Baschet Club ICIM Arad.

... sună telefonul. La celălalt capăt al firului o fostă colegă. „A murit şeful”. Şi-o năpădesc lacrimile. Urmează o tăcere lungă, clipe în care rememorez crâmpeie din cei aproape 15 ani petrecuţi în redacţie, care ţine loc de o mie de cuvinte.

Nu puţini au fost cei care au luat în zeflemea alegerea lui Marcel Urban drept manager al anului în sportul arădean. Cu o doză de ironie bufonică, garnisită cu puţină invidie şi stropită din belşug cu veninul răutăţii, aceşti eterni „Gică-Contra” s-au grăbit să-l dea jos de pe piedestal.
Inevitabilul s-a produs. A fost nevoie de o simplă „scânteie”, a se citi, greşeală - impardonabilă, prin nedelegarea unor arbitrii la Memorialul Legendelor UTA - , din partea Comisiei Judeţene de Arbitrii pentru ca „butoiul cu pulbere” din AJF Arad să explodeze. A avut grijă baciul Selejan să umble cu chibritul aprins.

UT Arad

Misteriosul domn Mihalcea, demisia și reacția lui Meszar
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar. 1

UT Arad

Petrolul a dat lovitura la Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.

Local

Analiza promisă de IȘJ Arad vine cu 22 de măsuri propuse 
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice. 

România

Un judecător sancționat de CSM, demisionează: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.

România

Judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților, sancționați de CSM
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților. 2

Mapamond

Comisia Europeană ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătății mintale a utilizatorilor
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa. 2

Local

POLITIC. Dorian Curcanu (USR): „Țarcul pentru câini de pe strada Mărului are, în sfârșit, poartă”
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată. 2

Local

POLITIC. Critică colaborarea PSD – AUR din Parlament
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.

România

MAE: Reprezentantul permanent al României la ONU - desemnat consilier al președintelui Adunării Generale privind reforma organizației
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.