Emoţii ? Ce-s alea, se întreba retoric, cu un
misterios aer de superioritate Geta Onu, preşedintele
grupării CSU Vasile Goldiş Arad, la provocarea
lansată de ziarişti, cu privire la parcursul
echipei în sezonul de Liga III, care tocmai a
început. 17 din 17.
Stabilitatea financiară a clubului fanion al Aradului
nu mai reprezintă o problemă, graţie
implicării CLM şi CJ Arad, dar şi a
parteneriatului incheiat cu UVVG. Noua echipă a
păşit cu dreptul, victoria de la Baia Mare
oferind doza de optimism necesară atacării unui
obiectiv îndrăzneţ.
Mă număr şi eu printre cei care doresc o
schimbare de atitudine şi mentalitate la nivelul
Centrului de copii şi juniori de la FCM UTA.
Împărtăşesc dorinţa noului
director executiv al „Bătrânei
Doamne”, Alexandru Meszar, de a pune preţ pe
calitate şi profesionalism. Chiar şi dacă
acest lucru ar însemna despărţirea de
câţiva antrenori, ale căror
performanţe de selecţie şi creştere a
valorilor sunt inexistente.
Ştirea că Ioan Faur vinde acţiunile
deţinute la SC ICIM a provocat frisoane printre
împătimiţii sportului cu mingea la coş
din oraşul nostru. Nu puţini au fost cei care
s-au grăbit să cânte prohodul celei mai
titrate grupări din sportul arădean, cu ale sale
şapte titluri de campioană, convinşi fiind
că un „frumos nebun”, ca Ioan Faur, nu
poţi întâlni la fiecare pas.
Chiar şi-n anonimatul eşalonului secund, UTA,
Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc,
impune respect, rămâne un nume de
referinţă. Uluitoarea performanţă din
anul 1970, cu eliminarea deţinătoarei Cupei
Campionilor Europeni, Feyenoord, n-a fost uitată.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).