
ZĂBRANI. S-a încheiat bătălia pentru Primăria Zăbrani. Duminică, 27 iunie, locuitorii celor trei sate aparţinătoare ale comunei, respectiv Zăbrani, Chesinţ şi Neudorf, au fost chemaţi la urne să îşi aleagă primarul, după ce Marian Toader, cel care a câştigat alegerile în 2020, a fost condamnat la închisoare.
Local
Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva-Nădlac au desfășurat, în zilele de 25 și 26 martie, mai multe „acțiuni fulger”, pe Autostrada A1, pe tronsonul Margina-Nădlac.
Mapamond
Coreea de Nord a lansat luni două rachete balistice cu rază scurtă de acţiune înspre Marea Japoniei, potrivit armatei sud-coreene, informează AFP.
Ştiri sportive
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 8,8 milioane de dolari, după ce a întrecut-o pe Karolina Muchova, cu 7-5, 6-1.
Mapamond
Statele Unite s-au declarat duminică „profund îngrijorate” de situaţia din Israel, unde ministrul Apărării a fost demis după ce a cerut o pauză în proiectul de reformă a justiţiei, şi au cerut un „compromis” între părţi, transmite luni AFP.
Ştiri sportive
Tottenham Hotspur a anunţat duminică plecarea antrenorului său, italianul Antonio Conte, care şi-a reziliat „de comun acord” contractul cu clubul englez de fotbal, un divorţ devenit inevitabil după mai multe luni de tensiuni interne, informează AFP.
Mapamond
Oficialii i-au îndemnat pe „turiştii de incendiu” să rămână la distanţă de flăcările care făceau ravagii în estul Spaniei duminică, avertizându-i pe privitori că se pun astfel în pericol şi totodată periclitează eforturile pentru stingerea incendiului, informează Reuters.
Local
Rezultatele extragerilor din data de 26-03-2023 sunt următoarele:
Ştiri sportive
CS Rapid Bucureşti s-a calificat dramatic în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a învins formaţia slovenă Krim Mercator Ljubljana, cu scorul de 30-24 (12-8), duminică, în manşa secundă a play-off-ului, desfăşurat în Sala Polivalentă din Capitală.
1