Preşedintele american Joe Biden a felicitat-o luni pe preşedinta Maia Sandu pentru câştigarea turului doi al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, liderul de la Casa Albă considerând astfel că eforturile Rusiei de a submina procesul electoral au eşuat, potrivit unei declaraţii emise de biroul său de presă.
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a ridiculizat, duminică, într-o dezbatere electorală, pe contracandidatul său din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, care va avea loc la 3 noiembrie, socialistul Alexandr Stoianoglo, spunând despre acesta că este doar un "cal troian", "un om prin care alţii vor să conducă ţara", în timp ce fostul procuror general s-a declarat un "susţinător ferm al integrării europene".
Candidatul Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM) la funcţia de preşedinte, Alexandr Stoianoglo, a recunoscut, duminică, faptul că „România este cel mai important partener al Republicii Moldova”, însă a subliniat că autorităţile de la Bucureşti şi cele de la Chişinău nu au realizat „niciun proiect investiţional regional”.
Dezbaterea electorală dintre Maia Sandu, candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), şi Alexandr Stoianoglo, candidatul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), clasaţi pe primele două locuri la primul tur al alegerilor prezidenţiale, va avea loc duminică, la Palatul Republicii, şi va fi moderată de jurnalistul Gheorghe Gonţa, la insistenţa echipei lui Stoianoglo, anunţă Ziarul Naţional din Chişinău.
România
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.
Mapamond
Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări din Europa joi dimineață, cel mai recent episod de acest gen dintr-o serie de amenințări care vizează zborurile de pe continentul european, informează Reuters.
România
O celulă de criză a fost instituită joi pe Aeroportul Otopeni după ce a fost primit un mesaj privind o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Milano, transmite Serviciul Român de Informații.
Local
O nouă zi a Operațiunii Jupiter vizează (și) Aradul, joi desfășurându-se percheziții în zona Ineului.
1
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat.
Local
Prin proiectul european „Youth Inclusion in Action”, la care Primăria Municipiului Arad este partener.