Noul preşedinte, Gianina Pistru, a anunţat că Falcă va fi susţinut pentru preşedinţia pe judeţ.
ARAD. Primarul Aradului spune că a decis să candideze deoarece aceasta constituie o oprtunitate pentru dezbaterea provocărilor care stau în faţa României , de a promova valorile dreptei. Şi, nu în ultimul rând, de a face cunoscut modelul Arad.
În această seară este aşteptat anunţul său oficial privind intrarea în competiţia internă a PDL pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale.
ARAD. Coordonatorul organizaţiei judeţene a PDL Arad, Iustin Cionca, Ovidiu Moşneag şi Lucian Riviş Tipei au prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, amănunte privind alegerile la organizaţie municipală, care se vor desfăşura vineri, la Sala Sporturilor, cu începere de la ora 17,00.
ARAD. Deputatul Dorel Căprar spune că nu alegerea primarilor într-un tur sau două este problema scandalului din USL, ci faptul că PNL a venit cu o iniţiativă legislativă fără să o fi pus în discuţia USL.
Local
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite.
2
Mapamond
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.
Local
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.
Local
Ucrainenii de la Automagistral Pivden, care au prins un contract pe Drumul Expres Arad-Oradea, anunță că lucrările încep la primăvară.
2
Local
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.
Local
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
1
Local
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
5