ARAD. Numărătoarea paralelă efectuată de PDL Arad îl dă ca sigur senator pe Mihai Răzvan Ungureanu. Deşi PDL nu a reuşit să câştige niciun colegiu din prima încercare, există şanse ca doi deputaţi şi un senator din partea PDL să intre în Parlament.
ARAD. Senatorul Traian Igaş spune că există posibilitatea ca Aradul să primească un „supliment ”de până la trei mandate pe lângă cele zece la care are dreptul. Practic, spune Igaş, deocamdată nimeni nu poate spune exact cine sunt câştigătorii colegiilor în care niciun candidat nu a obţinut 51%.
Rezultatele finale arată că USL a obţinut la Cluj 46,20% din voturi pentru Camera Deputaţilor şi 47,52% pentru Senat, în timp ce ARD a obţinut 23,13% pentru Camera Deputaţilor şi 24,26% pentru Senat. Cei care au obţinut un colegiu de deputat sunt: Radu Zlati (Colegiul 5), Elena Uioreanu (Colegiul 9), Cornel Itu (Colegiul 6), toţi candidaţi ai USL.
ARAD. Loteria redistribuirilor se pare că ar putea să îl aducă în Parlament pe Gheorghe Seculici. Preşedintele PDL Arad a intrat în lupta pentru un post de deputat cu Florin Galiş şi Ion Şcheau.
ARAD. Bătălie mare pe colegiile parlamentare. Dacă, pe de o parte, partidele au finalizat numărătorile paralele şi au date provizorii, pe de altă parte se aşteată confirmările date de Biroul Electoral Judeţean.
Local
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite.
2
Mapamond
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.
Local
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.
Local
Ucrainenii de la Automagistral Pivden, care au prins un contract pe Drumul Expres Arad-Oradea, anunță că lucrările încep la primăvară.
2
Local
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.
Local
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
1
Local
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
5