ARAD. Conform celor decise de către liderii celor două grupări ţărăniste arădene, la Congresul de sâmbătă, la care Victor Ciorbea a fost ales preşedinte, nu au fost trimişi delegaţi, atât şeful grupării radu Sârbu, Virgil Florea, cât şi cel al aripii Moiescu- Marcel Chişcan- declarând că nu vor mai participa la niciun congres dacă problema reunificării partidului nu se va pune la modul serios.
Deputatul Lucian Riviş Tipei consideră că ajutoarele sociale se dau în scop electoral.
ARAD. Conducerea centrală a USL va decide care vor fi candidaţii pentru CJA şi Primăria Arad.
ARAD. Sâmbătă, la Casa Sindicatelor, membrii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Arad s-au reunit în cadrul Adunării Generale de dare de seamă şi alegeri. Raportul de activitate al vechii conduceri a fost apreciat pozitiv, astfel că preşedinele Vasile Ciubancan şi secretarul Corneliu Cornea au fost investiţi cu un nou mandat.
Rusia reprezintă „o amenințare pe termen lung” la adresa securității și stabilității euroatlantice, se arată în Declarația comună a liderilor NATO reuniți la Ankara.
Abdallah a dus echipa arădeană la două goluri diferență, dar a fost egalată pe final.
Tribunalul București a admis miercuri o nouă acțiune introdusă de „puciștii” din Partidul Național Liberal și a dispus suspendarea hotărârilor luate de Congresul extraordinar din 21 iunie, prin care a fost adoptat un nou Statut și a fost aleasă o nouă conducere.
1
Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri că în momentul de față cele două propuneri de premier, Sorin Grindeanu și Siegfried Mureșan, nu au șanse să strângă o majoritate parlamentară.
4
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că summitul de la Ankara, încheiat miercuri după-amiază, a produs un „sentiment imens de unitate”, la câteva ore după ce președintele american, Donald Trump, a dispus tăierea relațiilor comerciale cu Spania și și-a reiterat revendicările privitoare la Groenlanda.
1
Ministerul Sănătății pregătește deblocarea angajărilor: Spitalul Județean a solicitat 190 de posturi
Doar în ultimele șase luni, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad au plecat 48 de angajați, printre care: un medic, 16 asistenți medicali, 16 infirmieri și opt brancardieri.
3