Nu se știe cum a ajuns să fugă gol pușcă pe autostradă la minus patru grade Celsius – temperatura înregistrată miercuri dimineața - și nu se știe de ce fugea și încotro se îndrepta, cert este că bărbatul a ajuns la spital, după ce unul dintre autoturismele care asigură paza autostrăzii a oprit, iar șoferul și pasagerul i-au oferit omului două veste reflectorizante pentru a se acoperi până la sosirea echipajului de prim ajutor.
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
Local
Noul sediu al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii "Aurel Vlaicu" (UAV) Arad, care a fost inaugurat vineri, se află într-o clădire istorică reabilitată cu şase milioane de euro, în care în urmă cu peste un secol a funcţionat prima şcoală evreiască din Transilvania.
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.