
MONEASA. Coordonată de fostul mare campion al României de semimaraton, Sorin Mîneran, împreună cu Gabriel Constantin Mîneran şi Sebastian Ţepurică, AS Proactivi pentru Viitor Arad nu se dezminte, dovadă organizarea ediţiei cu numărul 6 a Crosului Cetăţilor, o competiţie care câştigă tot mai mulţi adepţi.
Ştiri sportive
Clubul Corvinul Hunedoara a anunțat, vineri, pe pagina sa de Facebook că a obținut dreptul de promovare în Superligă pentru noul sezon competițional.
România
Premierul Ilie Bolojan a susținut, vineri, o reducere a numărului de consilieri din cabinetele aleșilor locali, dar și ale demnitarilor de la nivel central.
1
Local
ARAD. Pompierii maramureșeni, aflați în tranzit prin Arad, au oferit primul ajutor într-un accident petrecut pe DN 79, în zona orașului Chișineu-Criș.
România
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat vineri o serie de măsuri pentru a creşte capacitatea financiară a primăriilor, inclusiv reţinerea unor venituri în cazul cetăţenilor care nu şi-au plătit taxele şi impozitele locale.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susţinut, vineri, limitarea numărului de poliţişti locali, dar şi organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliţiei Locale şi ale Poliţiei Naţionale.
3
România
Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri, că Germania este principalul partener comercial al României, subliniind că țara noastră își dorește ca această cooperare să se dezvolte în anii următori.
România
Cancelarul Republicii Federale Germania, Friedrich Merz, i-a transmis, vineri, președintelui Nicușor Dan că în campania electorală din România a demonstrat că reprezintă o țară democratică europeană.
3
Local
Dacă în prima parte, proiectul "Fii salvatorul din comunitatea ta!" s-a adresat în principal elevilor și cadrelor didactice din zonele rurale izolate, odată cu venirea vacanței, atenția a fost direcționată spre vârstnici.