ISTRIA. Arădeanul Raul Clinciu împreună cu doi membri ai Clubului Sportiv Experiența Multisport, Kalman Ambruș și Lucian Dincea, au fost singuri români care au participat recent la Ultramaratonul Istria din Croația.
ARAD. Cunoscutul alergător care până mai ieri chiuia pe străzile Aradului, se plimbă acum liniştit, la pas, pe trotuar.
Local
Un tânăr de 18 ani, care se afla într-o mașină alături de doi copii, a făcut accident, beat fiind și conducând fără permis, iar apoi a plecat acasă. Polițiștii l-au reținut pentru mai multe infracțiuni.
Local
Ultimele modernizări realizate la Biblioteca Județeană Arad reprezintă cea mai importantă intervenție asupra clădirii, de la construirea ei.
Local
Documentația prevede amenajarea unui lăcaș de cult, a unei case parohiale, a unei grădinițe și a unui centru socio-cultural pe strada Agricultorilor.
Local
Relicva Sfântului Francisc de Assisi, adusă pentru prima dată în România, va ajunge în județul Arad la începutul lunii august. Credincioșii vor putea să i se închine atât la Chișineu-Criș, cât și în municipiu, în perioada 5-7 august.
Local
Cu aceşti bani se vor reabilita principalele două corpuri de clădire ale imobilului de pe Calea Aurel Vlaicu.
ARADON Sport local
Haideţi să o ajutăm pe straniera cu cele mai multe sezoane în tricoul galben și albastru, Brankica Hadzovic.