ARAD. Primul meci din semifinale a adus faţă în faţă două licee puternice, care au luptat să fie cele mai bune. Competiţia a început în jurul orei 8 30, după proba de cultură generală cu prezentarea echipelor şi proba de dans.
Local
Comerţul ambulant cu flori în zona cimitirelor, se desfăşoară în perioada 17 – 19 aprilie. Cererile se depun până în 27 martie.
Mapamond
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a apărat marţi guvernul premierului ungar, Viktor Orban, în contextul unor presupuse scurgeri de informaţii referitoare la conversaţii telefonice care l-au implicat pe ministrul de externe de la Budapesta, Peter Szijjarto, acuzat că ar fi furnizat informaţii Rusiei, informează EFE.
Local
Complexul Muzeal Arad anunță deschiderea expoziției și a atelierelor demonstrative „Rânduiala Paștelui în Satul Maramureșean”, organizate în parteneriat cu Muzeul Maramureșan din Sighet.
ARADON Sport local
13 puncte din 18 posibile obţinute de Academia UTA în Liga de Tineret şi Liga Elitelor.
Mapamond
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat ferm marţi atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina, subliniind că aceste acţiuni constituie o crimă de război şi reprezintă un atac nu doar asupra Ucrainei, ci asupra întregii regiuni, informează Moldpres.
Mapamond
Armata rusă a lansat un atac combinat cu rachete şi drone marţi dimineaţă asupra mai multor regiuni din Ucraina, ucigând cel puţin patru oameni, potrivit Forţelor Aeriene Ucrainene şi autorităţilor regionale, informează EFE şi Reuters.
Advertorial
Primăvara este momentul în care toată lumea vrea rezultate rapide în grădină. După lunile reci, dorința de a vedea verdeață, flori și spații amenajate apare imediat, iar alegerea unor plante care cresc repede este cea mai simplă soluție pentru un efect vizibil într-un timp scurt.