ARAD. Aveţi grijă la ce şi cât puneţi în farfurie! Asta ne recomandă medicii acum, înainte de Paşti. Ministerul Sănătăţii a venit cu nişte sfaturi referitoare la alimentaţie.
„Cartea bebeluşului fericit ” şi „Alimentaţia diversificată a bebeluşului” de Gina Ford.
Ceea ce mananci atunci cand incerci sa ramai insarcinata este la fel de important ca hrana din timpul sarcinii propriu-zise. Iata ce ar trebui sa eviti si ce e indicat sa consumi in aceasta perioada.
România
Guvernul lansează platforma guvernanta.gov.ro, care centralizează informațiile privind conducerile companiilor de stat.
Mapamond
Comuniștii ruși au declarat joi că la alegerile legislative în regiunea Krasnodar (sud), unde partidul Kremlinului, Rusia Unită, a câștigat majoritatea, ca și în restul țării, „le-au fost furate aproape jumătate de milion de voturi”, relatează EFE.
Local
Prof. Univ. dr. Lavinia Betea pleacă în „turneu” în trei localități idn județ, cu „Medalion Valentin Voicilă. Istoria comunismului - Adevăr, propagandă și Fake-News”.
Local
Șapte cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen au fost depistați de polițiștii de frontieră
1
Local
Jandarmii arădeni au avut zeci de misiuni pentru siguranța competițiilor sportive în sezonul 2025-2026.
Local
Noaptea Bibliotecii Arădene revine la Arad. Spectacol, poezie, concerte și ateliere până târziu în noapte.
Local
Zona istorică a orașului Sântana, care include trei parcuri, va fi modernizată în următorii doi ani printr-un proiect cu o finanțare totală de 19,5 milioane de lei, cea mai mare parte a sumei provenind de la Uniunea Europeană.
Local
În vârstă de 19 ani, Georgiana Gligor se pregăteşte să cucerească scena internațională, țintind coroana Princess of Universe 2026.