aradon.ro Web analytics


Biroul Federal al FRJudo l-a confirmat pe arădeanul Marius Jebereanu în funcţia de vicepreşedinte al Colegiului Naţional de Arbitri.
Printre invitaţii de onoare ai finalei Campionatului Naţional de judo pentru seniori s-au aflat campioana olimpică Alina Dumitru, regina Europei, Corina Căprioriu, dar şi antrenorul lotului olimpic, prin mâna căruia trec valorile judo-ului feminin românesc, Florin Bercean.
RamonaEne, Raul Hanciuţa, Florin Petrehele, Gheorghe Brad şi Ioan Cătălin sunt reprezentanţii Clubului Sportiv Şcolar Gloria care vor încerca să urce pe podiumul de premiere al C.N. de judo pentru seniori, eveniment găzduit sâmbătă şi duminică, ora 10, în sala UAV din Complexul Micălaca.

ARAD. Familia judo-ului arădean, în frunte cu neobositul Marius Jebereanu, se află în febra pregătirilor finalei Campionatului Naţional de seniori, eveniment care va monopoliza atenţia iubitorilor sportului în acest sfârşit de săptămână.

Local

Un al doilea polițist local trimis în judecată pentru bătaia urmată de moartea lui Vișinel
Polițistul local Cosmin Ghilea, de la Poliția Locală Arad, a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă.

Local

Bibliotecă nouă și „caldă” pentru elevii de la Goldiș
ARAD. Elevii Colegiului Național „Vasile Goldiș” Arad au primit un „cadou” în această lună decembrie care, prin definiție, este luna cadourilor.

România

Peste 790.000 de persoane își sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae
Peste 790.000 de persoane își sărbătoresc sâmbătă onomastica, de Sfântul Nicolae.

România

6 decembrie: Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni
Sfântul Nicolae a trăit în timpul Sfântului Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337).

Mapamond

Diplomat rus: Recurgerea la activele rusești înghețate pentru a finanța Ucraina va avea „consecințe considerabile” pentru UE
Recurgerea la activele rusești înghețate în Europa pentru a finanța nevoile financiare ale Ucrainei va avea „consecințe considerabile” pentru Uniunea Europeană, a declarat vineri ambasadorul Rusiei la Berlin, Serghei Neceaiev, în contextul în care cancelarul german și premierul belgian urmau să se întâlnească pentru a discuta această problemă, relatează AFP. 1

Ştiri sportive

România ar putea juca în Grupa D la CM 2026, alături de SUA, Paraguay și Australia
Naționala României va juca în Grupa D la Cupa Mondială de fotbal din 2026, dacă se va califica, iar adversarele sale vor fi Statele Unite, Paraguay și Australia, potrivi tragerii la sorți efectuate, vineri, la John F. Kennedy Center for the Performing Arts din Washington DC. 4

Mapamond

Mii de elevi au participat la proteste în Germania, împotriva planurilor guvenului privind serviciul militar
Mii de elevi din Germania au protestat vineri în mai multe orașe din țară împotriva planurilor guvernului privind un nou serviciu militar voluntar, relatează dpa.

Local

Reținut după ce a furat un telefon, la Pâncota
PÂNCOTA. Un tânăr de 24 de ani, din Pâncota, a ajuns în spatele gratiilor, după ce a furat un telefon mobil dintr-un parc din oraș.

Local

Cinci bărbați reținuți pentru furt de motorină
Polițiștii au identificat autorii unor furturi comise la o firmă din Ghioroc, de unde au dispărut 600 de litri de motorină și sute de kilograme de cupru.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.