ARAD - Ceea ce trebuia să fie o menţinere a măsurii arestării preventive, s-a transformat în câteva minute într-un haos de nedescris în sala de judecată a Tribunalului Arad. Protagoniştii: inculpaţii care au făcut declaraţii care mai de care mai haioase şi apărătorii acestora care au făcut cereri de amânare peste alte cereri.
Arad - Judecarea cererii de eliberare condiţionată a lui Fizidean Ioan Vivi a fost amânată pentru marţi dimineaţa, după ce vineri apărătorul lui Fizi a spus că cei 30.000 de lei ceruţi ca şi cauţiune nu au fost depuşi încă.
ARAD - Deşi trebuia să fie luat în
discuţie în cursul zilei de marţi, litigiul
dintre Ionuţ Chirilă şi UTA mai
aşteaptă.
Local
Trei persoane au fost trimise în judecată, la Gurahonț, într-un dosar privind falsificarea unor date în SUMAL 2.0 și comercializarea ilegală de lemn.
România
Plenul Camerei Deputaților a reexaminat, luni, Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 883 din 17 august.
România
Președintele Nicușor Dan a participat luni, în format online, la reuniunea Coaliției de Voință, organizată chiar de Ziua Independenței Ucrainei.
Local
Compania de Apă Arad anunță vă ca continua digitalizarea sistemului de contorizare.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lăudat caracterul demonstrat de poporul ucrainean în contextul invaziei ruse, într-un discurs rostit luni de Ziua Independenței în care a mai afirmat că șeful statului rus, Vladimir Putin, este „blocat în trecut” și continuă să considere Ucraina un actor supus, informează EFE.
4