Univ. Goldiş ICIM Arad a pierdut, în această aseară, penultima confruntare din cadrul Grupei B a Ligii Europei Centrale (CEWL) la baschet feminin, scor 40-60 (10-17, 13-12, 12-21, 5-10) cu codaşa SBS Ostrava (Cehia), aflată la primul succes. Soarta jocului s-a pecetluit în primele 5 minute din sferturul trei, când cehoaicele au reușit 18 puncte la rând, de la 23-29 tabela arătând 23-47!
Local
Trei persoane au fost trimise în judecată, la Gurahonț, într-un dosar privind falsificarea unor date în SUMAL 2.0 și comercializarea ilegală de lemn.
România
Plenul Camerei Deputaților a reexaminat, luni, Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 883 din 17 august.
România
Președintele Nicușor Dan a participat luni, în format online, la reuniunea Coaliției de Voință, organizată chiar de Ziua Independenței Ucrainei.
Local
Compania de Apă Arad anunță vă ca continua digitalizarea sistemului de contorizare.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lăudat caracterul demonstrat de poporul ucrainean în contextul invaziei ruse, într-un discurs rostit luni de Ziua Independenței în care a mai afirmat că șeful statului rus, Vladimir Putin, este „blocat în trecut” și continuă să considere Ucraina un actor supus, informează EFE.
4