ARAD - Acuzată de trafic de influenţă, Geta Onu, preşedintele CSU Vasile Goldiş Arad, a fost prezentă, la sfârşitul săptămânii trecute, la Tribunalul Bihor, unde a fost programată o nouă înfăţişare în dosarul „valiza din Aradul Nou”.
ARAD. „Sperăm să reluăm licitaţia în ianuarie”, a declarat, pentru Mediafax, directorul general al CNADNR, Mircea Pop, referindu-se la primul tronson al autostrăzii Nădlac-Arad. El a mai precizat că realizarea celui de-al doilea lot, construit de compania germană Alpine Bau, se va încadra în termenul prevăzut, respectiv luna aprilie a anului viitor.
Un italian a fost prins, la Nădlac, cu 31 de kilograme de canabis în bagajele sale, în timp ce venea în România din Spania.
BUCUREŞTI. La vârsta de 29 de ani i s-a împlinit un vis. A prins o convocare sub tricolor. Într-un moment extrem de important pentru fotbalul românesc, barajul de calificare la Campionatul Mondial din această vară.
Un tânăr de 29 de ani, din Iași, a fost prins în județul Mureș, după ce a furat, de la o firmă din Arad, o dubă încărcată cu produse electronice în valoare de 60 de mii de euro.
„Dotarea cu mobilier, material didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din județul Arad”.
Guvernul va adopta, marți, o ordonanță de urgență prin care să fie declarată situația de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și să fie stabilite măsuri de protejare a economiei și a populației pe durata acestei crize.
3
Casa Pianului Jacques Faix din Arad îi invită pe melomani la o întâlnire rară cu sunetul unei viori Stradivarius.