Şcoala de haltere „marca AMEFA”, coordonată de antrenorul emerit Gheorghe Biriş, ajutat în muncă de Gheorghe Rafa, continuă să descopere tineri pasionaţi de „lupta” cu greutăţile şi bara de oţel.
După şapte ani de lucrări, baza sportivă de la Pădurice a fost, miercuri, inaugurată oficial.
AMEFA Arad a încheiat pe locul 6 ediţia de campionat 2014-2015 a Superligii de polo - după scandalul retragerii din bazin la ultimul meci din play-out, cu Rapid - însă are un reprezentant în naţionala de seniori.
ARAD. AMEFA Arad conduce cu scorul general de 1-0 în semifinala grupei valorice 5-8 a Superligii de polo, putând încheia conturile, cu Poli Cluj, sâmbătă (ora 18.00, bazinul „Delfinul”).
Local
Din cauza condițiilor economice, unele firme invitate au renunțat să participe la bursă, deoarece nu mai fac angajări în această perioadă.
România
Senatul a adoptat, marți, două ordonanțe de urgență privind programul SAFE de înzestrare a Armatei, ambele fiind modificate față de variantele aflate în vigoare.
1
Local
Întâlnirea dintre Cecilia şi Antonio Vivaldi a dat naştere unei revoluţii sonore: „Anotimpurile”.
Local
O stație de betoane a fost construită ilegal la Bocsig, pe o fâneață pe care sunt interzise... construcțiile.
1
România
Parchetul General susține că noua lege a salarizării aduce grave atingeri statutului procurorului, astfel încât va analiza toate demersurile legale necesare pentru apărarea acestui statut.