Primele medalii pentru boxul arădean în 2010 Dacă AMEFA, Riviera şi Ring n-au avut pe cine trimite în ring, iar Motorul „Silva Lazăr” a ratat de puţin o medalie, prin Dorel Moţocan, Box Club UVVG a fost, din nou, singura reprezentantă a sportului cu mănuşi arădean, care a câştigat medalii la Cupa României de tineret.
BUCUREŞTI - Poloiştii echipei AMEFA au înregistrat un egal (9-9) şi au pierdut la limită celălalt joc (9-10) al dublei susţinute sâmbătă şi duminică împotriva Sportului Studenţesc, în Capitală.
Ceea ce ar fi trebuit să fie un veritabil derby pentru locul IV, duelul Rapid - CS AMEFA Arad, contând pentru actuala ediţie a Superligii Naţionale de polo, s-a transformat într-un măcel.
Kiskunfelegyhaza - AMEFA Arad (antrenori Răzvan Ionescu, Sorin Lanevschi) a luat parte la turneul internaţional de polo „Mezei Zoltan”, organizat în ultima sâmbătă a lunii septembrie, la Kiskunfelegyhaza, în Ungaria.
ARAD - AMEFA a obţinut o victorie, o remiză
şi au suferit un eşec, în primul turneul
zonal al Campionatului Naţional de juniori II: 5-10 cu
Crişul Oradea, 5-5 cu Viitorul Cluj şi 12-11 cu
CSM Cluj.
Local
Luna aprilie aduce, pe lângă spectacolele de teatru, și două recitaluri de poezie religioasă – unul la catedrala de la Podgoria, celălalt la teatru.
România
Elevii de clasa a VIII-a care au susținut simularea Evaluării Naționale vor afla luni rezultatele.
Advertorial
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” - Anunț finalizare proiect “Digitalizarea proceselor de învățământ și cercetare a Universității de Vest “Vasile Goldiș" din Arad”
Local
Un elev de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” performează la concursurile naționale și internaționale.
1
Mapamond
Poliția israeliană care l-a împiedicat pe Patriarhul latin al Ierusalimului să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului pentru a celebra liturghia din Duminica Floriilor a comis „o ofensă adusă credincioșilor”, a condamnat duminică șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, într-un comunicat, transmite AFP.
1
Local
Elevii au vizionat piesa „Cinci avioane în șapte ani”, interpretată de persoane private de libertate din Penitenciarul Arad.