ARAD. Îşi racolau clienţii dintr-o staţie peco de pe Calea Radnei şi le cereau 100 respectiv 50 de lei pentru serviciile prestate.
ARAD. Cine dă foc la mirişte fără să respecte reglementările în vigoare riscă o amendă între 3.000 şi 6.000 lei iar pentru firmele care deţin pământuri amenda urcă de la 25.000 – 50.000 lei.
Primăria a primit 8.000 de lei amendă pentru că nu ar fi remis Ministerului Culturii taxa de timbru pe biletele de la ştrand.
Arad. Primăria Arad, amendată pentru bustul lui Corneliu Coposu. Ministerul Culturii nu e de acord nici cu felul în care arată monumentul.
LIPOVA. Doi bărbaţi au fost amendaţi după ce poliţiştii i-au prins transportând ilegal lemne. Totodată, materialul lemnos pe care-l transportau cei doi a fost confiscat.
Local
PÂNCOTA. 1230 de elevi – 1230 de arbori plantați! Sub acest generic, duminică, pe Dealul Măderatului, a avut loc o acţiune de împădurire.
Evenimente
Cu ocazia împlinirii a 176 de ani e la înființarea Jandarmeriei Române, inspectoratul arădean organizează Ziua Porților Deschise, pe 2 aprilie.
Local
Primarul Călin Bibarţ a anunţat că propune acest tarif pentru a face transportul public accesibil pentru toți cetățenii.
ARADON Sport local
CLUJ-NAPOCA. Ultimul turneu din faza a doua a Campionatului Național de Baschet Under 13 a adus echipei CSȘ Gloria FCC UAV Arad mult dorita calificare la turneul semifinal.
Local
În așteptarea unor modificări legislative care ar trebui să apară în următoarea perioadă, angajatorii arădeni au dezbătut probleme cele mai stringente cu reprezentanții ITM și IGI.
ARADON Sport local
SOFIA. Legitimată la CS Municipal Arad, Alesia Sferlea a câştigat medalia de aur în proba de simplu a categoriei U19 (junioare) la Openul Bulgariei la tenis de masă.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad anunță începerea înscrierilor în învățământul primar.
Local
Spectacolul Companiei „Aradi Kamaraszínház” a câștigat premiul pentru cea mai bună monodramă la Festivalul MOST FESZT de la Tatabánya.