aradon.ro Web analytics


Inspectorii Serviciului Control Urbanism şi Disciplină în Construcţii efectuează acţiuni de verificare la clădirile din zona protejată a monumentelor istorice privind amplasarea unor mijloace publicitare fără autorizaţie de construire. Verificările sunt realizate în zona centrală pe străzile Memorandumului, Napoca, Eroilor, 21 Decembrie 1989, Iuliu Maniu, Regele Ferdinand, Horea, P-ţa Mihai Viteazu, Piaţa Unirii şi Universităţii.

ARĂNEAG. Poliţiştii din cadrul Compartimentului Silvic - Serviciul de Ordine Publică au organizat o acţiune pe linia transportului şi a depozitării de material lemnos în cadrul căreia au aplicat o amendă de 2.000 de lei administratorului unei societăţi deoarece pe avizul pentru transportul de lemn de foc pe care-l efectua nu era trecută provenienţa legală a acestora.

LIPOVA. Localităţile Lipova, Ususău şi Zăbrani au fost incluse într-o acţiune a poliţiştilor, scopul fiind acela de a preveni şi combate accidentele rutiere şi a discipliniza participanţii la trafic.

Urmare înregistrării unui număr semnificativ de reclamaţii, sesizări atât din partea consumatorilor, cât şi din partea altor instituţii, privind campaniile promoţionale organizate de către marile lanţuri de magazine, neconformitatea produselor, modul de comercializare şi de informare asupra principalelor caracteristici ale produselor oferite consumatorilor, Protecţia Consumatorilor Cluj a iniţiat o acţiune de consiliere, la care au participat reprezentanţii Auchan, Kaufland, Real, Metro, Billa, Plus, Selgros, Penny, Carrefour, Cora, Profi.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj a efectuat un număr de 127 de controale la persoane juridice şi fizice care desfăşurau activităţi de taximetrie pe raza municipiului Cluj-Napoca. Scopul controlului a fost acela de a depista munca fără forme legale şi implicit evaziunea fiscală, ca o consecinţă a acestei stări de fapt.

Ştiri sportive

Patinaj artistic: Julia Sauter, calificată pentru programul liber de pe locul 16, la Olimpiada de Iarnă
Sportiva română Julia Sauter, debutantă în întrecerile olimpice, s-a clasat pe locul 16 în concursul individual feminin la patinaj artistic din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, după programul scurt, marți seara, clasare care i-a adus calificarea pentru programul liber.

România

Bolojan consideră că proiectul pensiilor magistraților e constituțional: Sper ca în al 12-lea ceas CCR să ia o decizie
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți seara, că, din punctul său de vedere, proiectul pensiilor magistraților este constituțional, iar o nouă amânare a deciziei CCR pe acest subiect ar însemna o probabilitate foarte mare ca România să piardă cei 231 de milioane de euro din PNRR, menționând că o comunicare oficială din partea Comisiei Europene va fi făcută 'înspre sfârșitul lunii februarie'.

România

Bolojan: Spre sfârșitul anului ar trebui să ajungem la o inflație care să se apropie de 4%
Inflația ar trebui să scadă treptat în acest an, fără alte pusee inflaționiste și spre sfârșitul anului ar trebui să se apropie de 4%, a declarat prim-ministrul Ilie Bolojan. 1

Ştiri sportive

Tentea și Iordache, locul 5 în proba de bob, cel mai bun rezultat al României la Jocurile Olimpice de iarnă din ultimii 34 de ani
Boberii Mihai Cristian Tentea și George Iordache au reușit cel mai bun rezultat al României la Jocurile Olimpice de iarnă din ultimii 34 de ani, locul 5 în proba de bob-2 masculin, marți seara, la Milano-Cortina.

Mapamond

Serviciul de informații rus FSB primește dreptul legal de întrerupe internetul și comunicațiile mobile
Parlamentul Rusiei a adoptat marți în procedură de urgență o lege care permite serviciului de informații interne FSB să ordone companiilor furnizoare întreruperea conexiunilor de internet și mobile, informează dpa. 1

Local

Pe sufletul micilor măderătani
ŞIRIA. Weekend-ul trecut, copiii din cadrul Clubului „Micii măderătani” s-au bucurat de doua zile frumoase petrecute la Casa Schneider din Șiria.

Local

Proiect controversat pe terenul fostei Fabrici de Zahăr: blocuri cu 11 etaje în zonă de case
Un proiect imobiliar ce vizează construirea a peste 20 de blocuri cu regim mare de înălțime, pe terenul fostei Fabrici de Zahăr, este contestat de locuitorii din zonă, care consideră că dezvoltarea propusă depășește proporțiile cartierului și va pune presiune pe infrastructura existentă. 12

UT Arad

UTA, la trei puncte de play-off!

ARADON Sport local

CSŞ Gloria Arad, pe locul 4 la Braşov Indoor Cup

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.