Posesia mingii mai bună a arădenilor a fost contracarată cu un joc mai horătât și o experiență superioară a Naționalului.
ATENA. La doar o săptămână după ce a oficiat în 16-imile Europa League, confruntarea dintre Napoli şi Swansea City, arbitrul arădean Ovidiu Haţegan a fost delegat de UEFA să împartă dreptatea, miercuri, în amicalul dintre Grecia şi Coreea de Sud. Pentru Haţegan este al 7-lea meci inter-ţări din carieră, ultimul fiind pe 15 octombrie anul trecut: Scoţia – Croaţia, în preliminariile pentru „mondialul” din această vară.
La meciul amical contra lui CS Ineu am văzut un prim unsprezece competitiv, dar Falub are nevoie și de valori.
Azi, pe stadionul „Francisc Neuman”, UTA a dat piept cu CS Ineu, într-un joc de verificare. Diferenţa de un eşalon nu a fost aşa de vizibilă, dar - până la urmă - elevii lui Adrian Falub s-au impus, cu 3-0, goluri marcate de Popescu, Apostu - penalty şi Zaluschi. De menţionat faptul că golurile unu şi trei au fost de generic.
Trupa antrenată de Adrian Falub s-a impus în meciul de sâmbătă cu maghiarii de la Kecskemeti TE, cu 1-0, gol Popescu.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).