Complexul M a găzduit ieri ceremonia de deschidere a noului an universitar 2013-2014.
Calitate şi excelenţă în activitatea didactică şi cercetarea ştiinţifică privind integrarea UVVG în structura Universităţilor de elită europene.
483 elevi din care 110 în clasa a IX-a au început luni anul şcolar la Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu.
Conducerea și cadre didactice ale Universității de Vest „Vasile Goldiș” au participat, în data de 16.09.2013, la festivitățile dedicate deschiderii noului an școlar 2013 - 2014, din cadrul liceelor și grupurilor școlare din municipiul și județul Arad.
LIPOVA. Şi la liceele, şcolile şi grădiniţele din Lipova s-a dat startul noului an de învăţământ 2013-2014. Sute de elevi, părinţi şi profesori au ascultat emoţionaţi cuvintele de bun venit rostite de directorii celor două licee precum şi de invitaţi de seamă din partea autorităţilor locale, Poliţiei, Jandarmeriei, Bisericii şi a instituţiilor de învăţământ superior din Arad.
Local
Polițiștii arădeni au desfășurat joi, 26 martie, o acțiune care a vizat oamenii fără adăpost și cerșetorii din oraș.
Local
Joi, 26 martie 2026, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a avut loc prima ediție a competițiilor „Spartan Challenge” și „Traseul Curajului”, organizate în contextul Zilei Porților Deschise.
România
Ordonanță de urgență privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere - benzină și motorină și pentru instituirea unor măsuri de protejare a economiei și populației pe durata situației de criză, precum și pentru modificarea OUG nr. 12/2026 privind măsurile aplicabile clienților casnici din piața de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2026 - 31 martie 2027 a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial.
Local
De vineri, 27 martie 2026, șoferii care au permisul suspendat și vor să beneficieze de o perioadă mai scurtă de suspendare vor fi nevoiți să își plătească toate amenzile, nu doar ultima, și să prezinte un certificat fiscal.
România
Nicușor Dan: Suntem supuși, ca toată Europa, unui război informațional. Știm și cine îl face - Rusia
România este supusă unui „război informațional” orchestrat de Rusia, care afectează inclusiv încrederea oamenilor în medici, a afirmat, joi, președintele Nicușor Dan, la Gala Colegiului Medicilor din România - „Medic pentru România. România medicală contează”.
4
Ştiri sportive
Naționala de fotbal a României a ratat o nouă calificare la Cupa Mondială, după ce a fost învinsă de Turcia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului de calificare la turneul final din 2026.
3
România
Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit în termeni nominali de 14,23 miliarde lei, respectiv 0,70% din PIB, în scădere la jumătate față de deficitul de 30,24 miliarde lei, respectiv de 1,58% din PIB, aferent celor două luni ale anului 2025, a anunțat joi Ministerul Finanțelor.
Mapamond
Premierul slovac, Robert Fico, va efectua vineri o vizită oficială în România, urmând să aibă discuții cu prim-ministrul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.
1