După ce consilierul Cătălin Lazurcă i-a cerut să demisioneze din funcţia de manager al Asociaţiei Arad 2021, Andrei Ando îi răspunde acestuia.
Consilierul Cătălin Lazurcă îi cere lui Andrei Ando să demisioneze, pentrun că a fost de acord cu Ioan Rus , demisionar din funcţia de ministru al Transporturilor.
Chiar şi chinuit de o accidentare la şold, atletul arădean Andrei Gag traversează o formă sportivă remarcabilă.
BUCUREŞTI. Dragonul UVVG Arad a aliniat 4 sportivi la Campionatul Naţional de karate WKC pentru juniori, cadeţi şi seniori din Capitală.
ARAD. În urmă cu zece ani, un copilaş simpatic trecea pragul redacţiei noastre însoţit de bunica sa şi ne „ameninţa” cu zâmbetul său inocent: „Sunt un mic campion, dar voi fi mare într-o bună zi”.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial.
ARADON Sport local
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
România
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
România
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
1
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.