ARAD. 24 de ani de muncă asiduă pentru cei de la CS Atletico Arad! S-a mai bifat un turneu de copii, weekendul trecut, pe “Motorul”, acolo unde trei grupe de vârstă (2020, 2017 și 2016) s-au întrecut la cea de-a 24-a ediție a acestui turneu. O cifră care spune multe despre organizatori.
Adevărată nebunie
Cele mai multe echipe s-au înscris la grupa de vârstă 2020, numărul lor fiind impresionat: 16. O adevărată nebunie, au fost meciuri epuizante, în care copiii au dat tot ce au putut, existând lacrimi și zâmbete, deopotrivă.
Din tribune, părinții i-au încurajat pe copilași, iar la final fericita câștigătoare a fost Vest Sport Bucovăț, care nu a avut un adversar pe măsură, câștigând toate meciurile. Chiar și în finala cu Viitorul Arad a fost o diferență imensă: 8-1.
Tot de la echipa din județul Timiș a venit și cel mai bun jucător, nici nu se putea altfel, numele lui fiind Dominic Buciu. Premiul a fost înmânat de căpitanul echipei UTA, Alexandru Benga!
UTA a câștigat la 2017!
Întins pe două zile, sâmbătă și duminică, turneul copiilor de 9 ani a stârnit, de asemenea, ambiții și orgolii. Cum altfel, când cele mai bune echipe nu au putut fi departajate decât la golaveraj. Este vorba de UTA și Atletico, care au câștigat tot, iar în meci direct au terminat la egalitate, 1-1.
Golaverajul 28-3, față de 15-2 a făcut diferența și elevii pregătiți de Răzvan Pop au câștigat turneul.
Jucătorul finalei a fost Alex. Ficățel, de la UTA.
UTA 2017: Bogdan Baltă, Dominick Neamț, Matei Șumălan, David Bedreagă, Alex Fricățel, Brian Barta, Andreas Roman, Kevin Mara, Victor Șulea, Noah Leucuța, Ayan Cristescu. Antrenor: Răzvan Pop
Atletico, cea mai bună!
Tot pe două zile s-a întins și turneul de la grupa 2016. Aici, cea mai bună a fost echipa gazdă, CS Atletico Arad, care a profitat de faptul că CSȘ Gloria s-a încurcat cu CFR Timișoara.
În meci direct, echipele arădene au făcut egal, așa că remiza Gloriei a făcut diferența, dacă se poate spune așa. Însă, de aici a venit cel mai bun jucător al turneului, în persoana lui Zian Rozniciuc.
CS Atletico 2016: Adrian Boicu, Kevin Bodi, Luca Beleiu Orțan, Alexandru Beuca, Rareș Ototoc, Lucas Avram, Rafael Pintea, Filip Ruji, Matei Hoffman, Radu Petruți, Luca Edan Henț, Alexander Șerbănică, Amos Sângiorzan. Antrenori: Adrian Petruț, Ionuț Savin.

Citiți principiile noastre de moderare aici!