Agenţia Naţională de Integritate a constatat existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) spune că, în mandatul precedent, Aaniţei a fost administrator la trei firme, fapt pe care legea nu-l permite. Edilul contestă raportul ANI.
În ultima duminică a anului care a trecut Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului a efectuat o vizită canonică în parohia Sântana I din cadrul Protopopiatului Arad, păstorită de către părintele Eftimie Dobrean.
ARAD. Liviu Pop, ministrul pentru dialog social, este unul dintre cele patru nume menţionate de ANI cum că ar fi în incompatibilitate cu funcţia pe care o ocupă.
Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, existenţa unei diferenţe semnificative, în cuantum de 718.847,54 lei (aproximativ 189.143 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Ioan Păcurar, şef al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.
Local
Președintele Consiliului Județean Arad a participat la întâlnirea cu premierul României, organizată de UNCJR.
Local
Prefectul Mihai Pașca crede că „e în regulă să fie exigenți colegii”, având în vedere realitatea din trafic și numărul ridicat de accidente.
Local
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.
Local
Invitația vine în contextul ultimelor evoluții privind gratuitatea transportului public în municipiu, promisă de primarul Călin Bibarț, fără ca legea să permită acest lucru.
Local
Două autobuze electrice vor fi achiziționate în cadrul unui proiect european.
Local
Senatorul arădean spune că românii au demonstrat că pot recicla eficient, dar statul nu reușește să țină pasul cu cetățenii.
România
Deputatul PNL Ionuţ Stroe a anunţat, miercuri, că a depus la Parlament un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale prin care se introduc interdicţii explicite privind utilizarea subvenţiilor acordate de la bugetul de stat partidelor politice pentru activităţi, pentru servicii, pentru mesaje sau materiale care pot afecta direct sau indirect imaginea sau interesele ţării, precum şi ordinea constituţională.
Mapamond
Eurodeputații au votat trei acte legislative pentru a pune la dispoziția Ucrainei un împrumut UE în valoare de 90 de miliarde de euro, pe care Ucraina îl va rambursa după ce primește despăgubiri de război din partea Rusiei.
1