După 17 ani de la premieră, „Albă ca zăpada“ se joacă, la Marionete, cu casa închisă.
Interviu JA: Mircea Boran, președintele Foto Club Arad. Clubul are o veche tradiţie (înființat în 1968), iar din 2005 este persoană juridică (asociaţie).
E sărbătoare la Jurnal arădean. Am ajuns la numărul 7.000 fără ca o secundă să ne oprim din scris şi publicat. Fără ca o secundă să uităm că cei mai importanţi sunt cititorii noştri. Fără să omitem o secundă problemele şi grijile lor, punctele lor de interes, nevoile. Şi cititorii noştri ne-au răsplătit.
La vernisajul expoziției „Takacs 60” și lansarea albumului „Pictura. Sculptura. Mihai Takacs”
Artistul plastic Mihai Takacs sărbătorește împlinirea a 60 de ani cu o expoziție și un album.
Local
Locuitorii satului persecutat de familia Colțeu au organizat o sărbătoare în cinstea sentinței care a readus Nadășul în proprietatea locuitorilor de acolo și a statului.
Local
Parlamentul European face un pas decisiv pentru mobilitatea militară europeană.
România
Consiliul Uniunii Europene a confirmat oficial decizia Comisiei Europene din iunie de a plasa Bulgaria sub procedura de deficit excesiv (EDP), cerând țării să ia măsurile fiscale corective pentru a ține sub control cheltuielile public în creștere, informează Novinite.
Local
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a trecut la cele veșnice la vârsta de 54 de ani, după o lungă și grea suferință, în ziua de vineri, 26 iunie 2026.
Local
Director al Serviciului de Ambulanță Județean Arad în anii 1990-începutul anilor 2000, dr. Vladimir Câmpeanu a condus instituția timp de 17 ani.
Local
O persoană a fost rănită după ce s-a răsturnat cu mașina, pe strada Eugen Popa din municipiul Arad.
UT Arad
Primul meci acasă pentru elevii lui Adrian Mihalcea este contra celor de la Oțelul.
Local
Senatorul Glad Varga a subliniat „Dacă președintele decide să nominalizeze un premier de la PSD, PNL va trece în opoziție”.