În sesizarea de neconstituționalitate postată pe site-ul Administrației Prezidențiale, se arată că prin conținutul său normativ Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității a fost adoptată cu încălcarea unor norme și principii constituționale.

În sesizare se menționează că: Articolul II punctul 2 din legea criticată – cu referire la articolul 2 alineat (6) punctul 43 din Legea nr. 176/2010 și articolul II punctul 5 din legea criticată – cu referire la articolul 4 alineat (9) din Legea nr. 176/2010 încalcă articolul 1 alineat (3) și (5) din Constituție, coroborate cu articolul 23 alineat (12) din Constituție și articolul 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, articolul 26 coroborat cu articolul 1 alineat (3), articolul 20 din Constituție și articolul 8 CEDO, articolul 16 alineat (1) din Constituție.

Astfel, este criticată claritatea normativă și legalitatea sancțiunii, cu privire la sintagma ‘persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți’ regăsită în textul Legii trimisă spre promulgare președintelui.

‘Cele două texte extind obligația de completare și depunere a declarațiilor de avere și de interese de la titularul funcției publice la ‘soțul, soția sau persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți’, sub sancțiunea contravențională prevăzută la articolul II punctul 21. Prima deficiență ține de claritatea normei: legea nu stabilește niciun criteriu obiectiv – durată, conviețuire, interdependență economică, asumare publică – pentru identificarea momentului de la care o relație afectivă devine relevantă juridic, lăsând persoanei vizate sarcina de a se autocalifica drept destinatar al obligației. Nu sunt reglementate nici ipoteza relației începute după numirea demnitarului, nici cea a încetării relației, nici situația relațiilor succesive. Sub aspectul previzibilității conduitei, aceasta contravine articolul 1 alineat (3) și alineat (5) din Constituție, care impun ca legea să fie clară și accesibilă, astfel încât destinatarul să își poată adapta comportamentul’, se evidențiază în sesizare.

Tot în document se arată că ‘deficiența capătă însă o gravitate specifică atunci când este privită prin prisma naturii sancționatorii a normei, iar nu doar a clarității ei generale’.

‘O incriminare contravențională nu poate lăsa persoanei vizate sarcina de a stabili, prin autoevaluare, dacă intră sau nu în sfera de aplicare a sancțiunii – elementul constitutiv al faptei trebuie să poată fi verificat în mod obiectiv. În lipsa unor criterii legale, norma deleagă practic organului de control sarcina de a defini, de la caz la caz, conținutul incriminării, aspect ce excede exigențelor articolul 1 alineat (5) aplicabile actelor normative cu caracter sancționator’, se susține în sesizare.

În sesizare este analizat, raportat la Legea atacată la CCR, și dreptul la viață privată al terțului, natura personală a răspunderii și discriminarea între demnitari.

În acest sens, se arată, între altele, că ‘ingerința pe care norma criticată o produce asupra vieții private a terțului nu rezistă testului de proporționalitate impus de articolul 26 din Constituție, coroborat cu articolul 20 din Constituție și cu articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului’.

Se constată în sesizare un al doilea viciu, distinct de intruziunea în viața privată, respectiv ‘extinderea directă a răspunderii asupra unei persoane care nu și-a asumat niciodată statutul generator al obligației’.

‘Independent de critica privind confidențialitatea, norma ridică o problemă separată, care ține de fundamentul răspunderii instituite. Prin Decizia nr. 297/2025, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea articolului 3 alineat (2) din Legea nr. 176/2010 nu pentru că obligația de declarare a veniturilor soțului sau ale copiilor majori ar fi, prin ea însăși, neconstituțională, ci pentru că norma angaja răspunderea declarantului pentru corectitudinea unor date furnizate de un terț – soluție incompatibilă cu caracterul personal al răspunderii juridice, penale sau contravenționale. Miza deciziei din 2025 a fost, așadar, individualizarea răspunderii, iar nu protecția confidențialității datelor. Norma criticată nu reia acest viciu, ci îl depășește. În speță, nu mai este vorba despre răspunderea demnitarului pentru o informație furnizată de altcineva, ci despre răspunderea contravențională proprie a terțului, respectiv o persoană care nu deține nicio funcție publică, nu exercită nicio prerogativă de autoritate și nu a săvârșit niciun act propriu prin care să-și asume statutul generator al obligației. Legătura sa afectivă cu demnitarul devine, prin simpla ei existență, temei suficient pentru angajarea unei răspunderi contravenționale proprii. Este, în esență, o variantă agravată a viciului identificat de instanța constituțională prin Decizia nr. 297/2025, întrucât nu mai este răspunderea cuiva pentru fapta altuia, ci răspunderea unui terț pentru o obligație pe care nu și-a asumat-o niciodată, prin nicio manifestare de voință proprie legată de exercițiul funcției publice’, se explică în sesizare.

O altă critică adusă legii vizează ‘discriminarea între demnitari, în funcție de forma juridică a relației personale’.

‘Norma criticată produce și o discriminare între demnitari, contrară articolul 16 alineat (1) din Constituție, întrucât cel căsătorit beneficiază de un criteriu formal și verificabil obiectiv – actul de căsătorie – pentru identificarea persoanei obligate să declare, în timp ce, cel aflat într-o relație de fapt este expus, împreună cu partenerul său, unei incertitudini pe care legea nu o rezolvă. Această asimetrie este de natură să genereze un stimulent invers pentru demnitar, care poate evita formalizarea relației tocmai pentru a beneficia de imprevizibilitatea normei, efect contrar chiar scopului declarat de prevenire a conflictelor de interese’, conform sesizării.

Sursa: AGERPRES