Aseară, la Muzeul de Artă, a avut loc vernisajul expoziţiei aniversare „Onisim Colta – 60”.
PROGRAMUL
MANIFESTĂRILOR DEDICATE ÎMPLINIRII A 150 DE ANI DE LA NAŞTEREA EROULUI NAŢIONAL „VASILE GOLDIŞ”
Joi, 15 noiembrie 2012
Ora 16,00: Galeriile “Turnul de Apă”, în parteneriat cu UVVG Arad: Inaugurarea Bustului profesorului Teodor Ciontea, fost Preşedinte al ...
Aniversarea a 221 de ani de la ridicarea birsericii din Caporala Alexa şi ediţia a IV-a a „Sărbătorii Îngerilor”.
ARAD. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad organizează în această perioadă ample manifestări ştiinţifice dedicate marelui patriot român Vasile Goldiş, patronul spiritual al Universităţii care îi poartă numele, sub genericul „Vasile Goldiş – 150 de ani de la naştere”.
ARAD. Veacurile al XVIII-lea şi al XIX-lea, în general, oferă popoarelor din Europa parcurgerea unor etape care au marcat profund destinul lor spiritual şi cultural. Cu o vechime de două sute de ani, învăţământul românesc arădean se înscrie deja, prin personalităţile lui, în tradiţia românească de gen.
Mapamond
Actorul american James Van Der Beek, protagonistul popularului serial TV despre adolescenţi „Dawson's Creek”, a murit miercuri la vârsta de 48 de ani din cauza unui cancer, a anunţat soţia lui pe reţelele de socializare, relatează AFP şi Reuters.
România
Postul Realitatea Plus a fost sancționat de Consiliul Național al Audiovizualului cu obligarea de a difuza, joi, 19 februarie, timp de trei ore, în prime time, doar textul deciziei de sancționare.
România
Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Local
Peste 3.700 de gospodării din județul Arad solicită panouri solare și sisteme de stocare a energiei electrice.
Local
Prefectul Mihai Pașca crede că „e în regulă să fie exigenți colegii”, având în vedere realitatea din trafic și numărul ridicat de accidente.
2
Local
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.