ARAD. Zestrea mică din clasament îl nemulţumeşte pe antrenorul UTA-ei, care spune că jocul nu suferă foarte mult.
Arad.Antrenorul spune că la această oră condiţile sunt diferite faţă de trecut, iar fanii au tot dreptul să fie nemulţumiţi.
Suporterii UTA-ei, prezenţi la jocul de Cupă de la Pâncota, au taxat evoluţia favoriţilor, una ştearsă, nedemnă de o echipă cu pretenţii la promovarea în Liga I, găsindu-l drept ţap ispăşitor pe antrenorul Adrian Falub.
Arad. Antrenorul lui CS Mioveni, Mihăiţă Ianovschi spune că echipa sa nu a avut şansă la Arad.
TIMIŞOARA. Antrenorul lui ACS Poli Timişoara, Valentin Velcea vrea să câştige meciul cu UTA şi să promoveze.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4