„Strict la meciul cu UTA, e de notorietate acest derby, care în viziunea clubului Poli rămâne acelaşi, chiar dacă suntem un club nou. E un derby în care se naşte rivalitatea, persistă dorinţa de victorie, va fi întotdeauna o ambiţie superioară faţă de oricare alt meci. Poli şi UTA vor etala două echipe competitive, cred că vom fi în număr cât mai mare la stadion, aş vrea ca toată suflarea timişoreană să susţină indiferent dacă s-au vehiculat tot felul de opţiuni personale. Nu va fi cu nimic diferit faţă de acum patru luni, o parte dintre jucătorii de atunci vor fi în teren. Noua echipă a Timişoarei are nevoie de un start pozitiv. Incărcătura acestui joc are conotaţii speciale. Dacă ar fi să analizăm jocul de atunci, victoria UTA-ei a fost norocoasă, au avut un singur şut pe poartă. Noi am avut şapte-opt ocazii. Mi-ar conveni să pierd şi să promovez am zis atunci. Acum vreau să bat UTA şi să promovez” – a spus Valentin Velcea, antrenorul timişorenilor.
Velcea vrea victorie si promovare
TIMIŞOARA. Antrenorul lui ACS Poli Timişoara, Valentin Velcea vrea să câştige meciul cu UTA şi să promoveze.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Compania de Transport Public (CTP) Arad a înregistrat o creștere cu 77% a numărului de bilete de tramvai și autobuz în municipiu, în luna septembrie, față de aceeași perioadă din 2025, după ce a ieftinit tariful la 1 leu pentru 24 de ore.
România
Poliția Rutieră poate reține talonul dacă, în timpul unui control, constată probleme tehnice grave, echipări neconforme sau alte nereguli, precum folii neomologate ori zgomot peste limitele admise.
Local
Polițiștii Biroului Rutier, și cei Biroului Siguranță Școlară, au desfășurat o activitate preventivă, adresată copiilor preșcolari.
Local
Panouri și indicatoare au fost montate pe cel mai nou traseu montan amenajat din Munții Zărandului.
1
România
Standard & Poor's (S&P) a confirmat vineri ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3 (investment grade) și a menținut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară.
1
ARADON Sport local
Două derby-uri între echipe cu pretenții sunt programate în prima rundă.
Ştiri sportive
Selecționata României a fost zdrobită de formația Poloniei cu scorul de 6-0 (1-0), vineri seara, pe Stadionul Național din Varșovia, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal.
4
Local
Curtea, holurile și încăperile Bibliotecii „A.D. Xenopol” Arad au prins viață în cadrul unei nopți dedicată arădenilor, mici și mari, iubitori de cărți, literatură și frumos.
România
Tarifele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu realizat de cercetători și experți ai Academiei de Studii Economice (ASE) din București.
Citiți principiile noastre de moderare aici!