Zilele trecute, la sala de lupte „Roman Codreanu” a avut loc „Memorialul Antrenorilor” la lupte greco-romane. Au fost comemoraţi, practic, toţi antrenorii care au făcut cinste luptelor arădene, dar care astăzi nu se mai află printre noi. Fără ei, luptele din oraşul nostru nu aveau continuitate, poate nu mai existau. Foşti sportivi şi antrenori de valoare, ei nu au fost uitaţi de Spiridon Stanciu, omul care s-a ocupat ca totul să fie „ca la carte”.
Ultimele noutăţi din tabăra „Bătrânei Doamne” nu sunt încurajatoare deloc, aşa că pentru retur trebuie să ne aşteptăm la orice. Cuplul de antrenori Adrian Falub – Marius Suller (foto) ar putea pleca de la Arad, având în vedere că viitorul UTA-ei nu are nicio legătură cu ceea ce-şi doreau ei să facă.
Arad. Deşi preşedintele Giovanni Catanzariti a anunţat că va tăia în „carne vie”, momentan lucrurile stagnează. Lista cu jucătorii care vor fi puşi pe liber este încă în lucru, iar asta şi pentru că antrenorul Adrian Falub nu a putut fi prezent, azi după-amiază, la stadion, pentru şedinţa anunţată de conducere.
ARAD. Primii care vor intra în scenă în runda cu numărul 10 din Liga III vor fi cei de la Naţional Sebiş. Băieţii pregătiţi de Roly Nagy au de şters ruşinea de la Zalău, dar adversarul întâlnit (vineri, ora 14), Jiul Petroşani, pare a fi o „nucă tare”.
CHIŞINEU CRIŞ. Mihai Roşca nu a avut viaţă lungă pe banca tehnică a celor de la Crişul Chişineu Criş.
Local
Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad, anunță organizarea unei noi ediții a Târgului de Paști, eveniment ce va avea loc în perioada 3 – 15 aprilie 2026, în Piața Catedralei din municipiul Arad.
România
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost primit vineri la Palatul Victoria de prim-ministrul Ilie Bolojan, în cadrul unui ceremonial cu onoruri militare și intonarea imnurilor Republicii Slovace și României.
Mapamond
Casa Albă și Departamentul american al Apărării iau în considerare trimiterea a cel puțin 10.000 de soldați suplimentari în Orientul Mijlociu în următoarele zile, au relatat vineri Wall Street Journal (WSJ) și site-ul de știri Axios, transmit AFP, Reuters și Xinhua.
2
Local
14 elevi ai Institutului „Alberto Manzi” din Roma au luat parte la o mobilitate de grup în cadrul unui proiect Erasmus+, la Sântana.
Local
Primarul orașului Nădlac, Mircea Onea (PNL), propune o comasare voluntară cu două comune învecinate - Șeitin și Peregu Mare, conduse de primari PSD și UDMR, care se declară rezervați în acest moment pentru că nu sunt siguri că ar fi în interesul comunităților pe care le reprezintă, dar admit că ar exista beneficiul reducerii costurilor de funcționare a administrației.