Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Via Romana lansează în premieră cea mai bună ofertă de pe piața imobiliară din Arad. Cei care rezervă un apartament în perioada 15 noiembrie 2013 – 31 ianuarie 2014 beneficiază de o reducere de până la 10%.
Atunci când vin primele zile de toamnă, când ploaia răcește totul în jur iar zilele sunt tot mai reci și scurte, tot ce ne dorim este să ajungem cât mai repede acasă, la căldură. Dar ce ne facem atunci când în apartament este la fel de frig ca și afară?
Se spune că marii oameni de afaceri sunt adevăraţi maeştrii ai investiţiilor bune. Sunt cei care studiază temeinic piaţa, profită de oportunităţi şi investesc atunci şansa este de partea lor.
În prezent, construcţia unui ansamblu rezidenţial presupune realizarea acestuia din prizma unor principii arhitecturale moderne, având la bază omul, familia şi nevoile acestora. Confortul este ceea ce primează atunci când se demarează construcţia unui nou proiect imobiliar.
Începutul sezonului estival vă aduce în premieră o ofertă imbatabilă pentru apartamentele Via Romana. Cei care doresc să îşi achiziţioneze un apartament nou în perioada următoarea au posibilitatea ca, plătind doar 3000 euro să se mute imediat.
România
Rezultatele extragerilor din data de 08-02-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, a etichetat Ucraina, care este atacată de Rusia, drept inamic al propriei ţări, informează Reuters.
1
Local
144 de tone de azot erau depozitate fără a respecta normele legale de protecție a mediului, în apropierea Crișului Alb, la Șicula.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie, precizând că decizia privind participarea României va fi luată în urma consultărilor cu partenerii americani.
1
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
4
România
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.