Parcul de peste 3,5 hectare din cartierul Aurel Vlaicu, cu pistă de alergare, locuri de joacă și piațetă cu jeturi de apă interactive, este tot mai aproape de a deveni realitate. Consiliul Local Municipal Arad a aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici ai proiectului, etapă necesară pentru accesarea finanțării europene și continuarea investiției estimate la aproape 70 de milioane de lei.